joi, august 28, 2025
AcasăGeneralCelebra vedetă care a cântat la festivalul Mamaia a ajuns direct la...

Celebra vedetă care a cântat la festivalul Mamaia a ajuns direct la spital. Din păcate este vorba despre…

Monica Anghel a trăit zile pline de emoții și încercări. La scurt timp după recitalul susținut pe scena Festivalului Mamaia 2025, desfășurat în perioada 22–24 august, în Piațeta Flora din stațiune, artista a ajuns pe mâna medicilor pentru o intervenție chirurgicală delicată. Îndrăgita solistă a vorbit, în exclusivitate pentru Click!, atât despre succesul de la celebrul festival cu tradiție, cât și despre operația prin care a trecut.

Monica Anghel: „Medicul mi-a schimbat cristalinul la ochiul drept”

Cunoscuta interpretă a dezvăluit motivul pentru care a ajuns pe masa de operație și care este starea sa de sănătate:

„Îmi crescuseră foarte mult dioptriile, am fost la domnul doctor, și mi-a schimbat azi cristalinul, așa a hotărât dânsul, ca să nu mai fac alți și alți ochelari. Era din ce în ce mai complicat să mă tot programez pentru lentile de aproape și de distanță.
Azi mi-a schimbat cristalinul la ochiul drept, iar marți îmi schimbă cristalinul la ochiul stâng, după care urmează recuperarea. Sunt bine, îi mulțumesc doctorului Andrei Filip, pentru profesionalism. A fost o operație fără durere, nu am avut niciun fel de disconfort. Este medic din tată în fiu. De-abia aștept să văd perfect, fără ochelari”, a declarat Monica Anghel pentru Click!

Artista a mărturisit că intervenția a decurs impecabil și că urmează perioada de recuperare, după care își dorește să revină pe scenă cu și mai multă forță.

Succes uriaș la Festivalul Mamaia

Pe lângă partea medicală, Monica Anghel a avut parte și de un moment artistic cu o încărcătură emoțională uriașă. La Festivalul Mamaia, artista a interpretat piesa „Un actor grăbit”, din repertoriul regretatei Laura Stoica.

„A fost un moment emoționant și înălțător cu recunoștință față de Laura Stoica, pe care am iubit-o cu toții. Aș vrea să îi mulțumesc lui Dan Manoliu pentru idee”, a spus Monica Anghel.

Pe un ecran uriaș a fost proiectată o filmare cu Laura Stoica, iar vocile celor două artiste s-au unit într-un duet simbolic care a emoționat până la lacrimi publicul prezent în Piațeta Perla din Mamaia. Momentul a fost difuzat și pe TVR2, emoția fiind împărtășită de telespectatori din întreaga țară.

Reacțiile fanilor după momentul artistic

Mesajele de apreciere nu au întârziat să apară. Internauții au felicitat-o pe Monica Anghel pentru interpretare și pentru modul în care a adus un omagiu Laurei Stoica:

„Ce doamnă! Ce talent! Nu există cuvinte pentru a cuprinde bucuria și emoția transmise. Piele de găină. Singurul artist din România, care stârnește atâta emoție. Ne vedem la concertul aniversar de 40 de ani de carieră!”, a scris un fan.

Un alt mesaj emoționant a fost: „Mi-au dat lacrimile. Felicitări Monica Anghel pentru acest omagiu adus Laurei Stoica!”.

Altcineva a menționat: „Da, publicul chiar s-a ridicat, mai ales când doamna Monica a interpretat o melodie de-ale regretatei Laura Stoica! A fost un moment unic! Superb. Am plâns în seara asta… momentul a fost răvășitor! În clipa în care am auzit și vocea Laurei am rămas șocat! Mulțumesc!”.

Monica Anghel, între scenă și recuperare

Deși trece printr-o intervenție medicală importantă, Monica Anghel rămâne conectată la public și la scena muzicală. Cu un succes răsunător la Festivalul Mamaia și cu un parcurs medical optimist, artista demonstrează că este o prezență puternică, iubită și respectată de fani.

Povestea ei recentă este dovada că, indiferent de provocările vieții, pasiunea pentru muzică și sprijinul publicului îi dau forța de a merge mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

populare azi

comentarii recente