I-am cumpărat ceasul visurilor lui fără să mă uit la bani. Știam cât de mult și-l dorea. Îl văzusem de zeci de ori oprindu-se în fața vitrinei, uitându-se la el ca un copil. Așa că, pentru aniversarea noastră de 10 ani, am vrut să fie perfect.
Când i l-am oferit, ochii i s-au luminat. L-a ținut în palmă ca pe ceva fragil, aproape ireal.
— Nu trebuia… e prea mult, mi-a spus. Dar zâmbea. Și asta conta.
Câteva zile mai târziu, mi-a dat și el cadoul lui — un parfum ieftin, într-o sticlă de plastic. Am simțit cum mi se strânge inima. Nu pentru că era ieftin, ci pentru că părea ales în grabă, fără gând. Nu i-am spus nimic atunci. Am zâmbit fals, l-am pus deoparte și am încercat să uit. Dar nu am reușit. M-a măcinat zile întregi. M-am simțit neapreciată. Nevăzută.
Într-un final, când nu era acasă, am luat sticla și am aruncat-o într-un sertar, hotărâtă să nu o folosesc niciodată.
Nu știam că aceea fusese ultima noastră aniversare.
Trei săptămâni mai târziu, s-a stins. Totul s-a întâmplat prea repede. Prea brusc. Fără timp de rămas bun. Fără explicații. Casa a devenit goală. Tăcută. Plină de amintiri.
Au trecut luni. Într-o zi, am început să fac curat. Am ajuns la sertarul acela. Sticla era acolo. Când am vrut să o pun înapoi, mi-a scăpat. A căzut pe podea și s-a desfăcut.
Din interior nu a curs doar parfum. A ieșit o bucată mică de hârtie, împăturită cu grijă. Mâinile au început să îmi tremure. Am deschis-o. Era scrisul lui:
„Știu că nu e cadoul pe care îl meriți. Dar am vrut să îți las ceva din mine, chiar și atunci când nu voi mai fi. Parfumul acesta e același pe care l-am purtat în ziua în care ne-am cunoscut. Am păstrat fiecare sticlă goală, pentru că mi-a fost teamă că voi uita cum mirosea începutul nostru. Dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt. Și vreau să știi că nu a existat zi în care să nu te aleg din nou. Te iubesc. Pentru totdeauna.”
Lacrimile au început să curgă fără oprire. M-am așezat pe podea, ținând hârtia la piept. Nu fusese un cadou ieftin. Fusese cel mai personal cadou pe care l-aș fi putut primi vreodată.
Am început să folosesc parfumul în fiecare zi, ca pe o punte între trecut și prezent. Într-o zi, o vecină m-a invitat la o întâlnire de grup pentru oameni care trecuseră prin pierderi asemănătoare. Acolo am cunoscut oameni care înțelegeau. Cu timpul, am învățat să trăiesc din nou.
Astăzi, parfumul acela nu mai este doar o amintire dureroasă. Este dovada că am fost iubită. Și că, uneori, cele mai simple lucruri ascund cele mai mari adevăruri. Iar finalul nu a fost unul trist. A fost un nou început.