Cultura este adesea percepută drept oglinda unei societăți și contribuie semnificativ la dezvoltarea indivizilor și la consolidarea coeziunii sociale și economicului național. România doarme într-o pustiuă culturală dintre aspirațiile elitiste ale marilor orașe și realitățile rurale unde populația rămâne fără acces la evenimente sau instituții culturale.
Marile orașe oferă o gamă variată de activități culturale care includ teatre și opere precum și muzee, galerii de artă și festivaluri de film și muzică.
În regiunile rurale se constată o infrastructură culturală insuficientă sau complet lipsă alături de un finanțament cultural extrem de limitat.
Satele păstrează biblioteci în stare de neglijare și căminele culturale funcționează acum ca depozite, în timp ce evenimentele culturale apar foarte rar.
Limitările de acces la cultura publică duc la o spirală de sărăcie și marginalizare socială.
Lipsa de resurse esențiale pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a tinereților din zone rurale îi menține într-un model de fără perspective.
Accesul la cultură trebuie să devină o prioritate națională ce cere o metodologie integrată și o distribuție justă a fondurilor.
Culturalele mediul rural necesită investiții de infrastructură și programări naționale care să sprijine culturile comunităților defavorizate împreună cu promovarea turismului cultural și cu sprijinul inițiativelor locale.
Cultura reprezintă un element esențial al viații umane care este un drept pentru toți cetățenii indiferent de originea lor geografică și statutul lor social.
O Românie mai dreaptă, mai coezivă și mai prosperă se poate construi doar prin acces egalitariu la cultură.
